Preludiul la textul dat îl găsiţi aici.
18.45. Sîmbătă. Mă legănam uşurel spre casă în autobuzul nr. 95. Ploua cu găleata. Timpul de la Bruxelles te impune să porţi cu tine umbrelă, dar nu toată lumea are nevoie de atributul acesta. Mai ales tinerii. Pletele umede sunt la modă aici. M-am convins şi eu că şuviţele umede degajă un farmec aparte. Mai ales cînd ai destul timp să admiri un profil de baiat drăguţ 
), cu plete negre strălucitoare şi picături reci prelingîndu-i-se pe pomeţii netezi.
La staţia Troon, a urcat o blondă cu o căţeluşă. Şi ea blonduţă. O femeie tînără cu alură de adolescentă. Păr scurt, de un blond muiat, ceafa ciufulită ca o codiţă de raţuşcă, nas ascuţit, pomeţi de ceară. O faţă ştearsă de culori. Şi doar o privire de un verde umezit îţi mai dădea speranţa că femeia era vie.
Avea chipul ei ceva care mă tulbura şi mă fascina în acelaşi timp. Privirea mi se plimba de-a lungul unei cicatrici brutale, de culoarea sîngelui închegat, ce-i brăzda nemilos faţa din colţul gurii pînă la urechea stîngă. O amprentă a unui moment agresiv, ce i-a împărţit faţa gingaşă în două profiluri: unul care rîde forţat şi altul – liber în expresie. În clipele celea profilul drept era trist, cu ochii pe căţeluşa din braţe ce tremura de frig sau de boală. Părea că şi-a adunat toată tandreţea în vîrful degetelor pentru a mîngîia năsucul căteluşei, umezit în stropii de ploaie.
Îmi plac feţele cu cicătrici. Sunt ca nişte coduri secrete care ascund momente speciale, clipe de nebunie, emoţii puternice în care a fost implicat proprietarul. Sunt ca nişte link-uri care te ademenesc să faci click pe ele, în speranţa că vei descoperi ceva interesant. Şi mare e dezamăgirea cînd dai peste pagina albă: ” … cannot display the webpage”
Acolo unde privirea nu poate merge mai departe, îţi rămîne doar imaginaţia ca să încerci să răspunzi aproximativ la nişte întrebări prea indiscrete.
