În sfîrşit mi-am dat seama cît de prefăcută pot fi. Fără ca să vreau, îmi modelez tonalitatea vocii în funcţie de interlocutor. La serviciu vocea-mi balansează între sever şi dulceag, cu socru mic se transforma brusc în mieunat, iar spre seara, cînd ajung să vorbesc cu buburuza mea de fată încep a chiţcăi ca şoricelul din Tom şi Jerry.
Mă bucur totuşi că numărul lor nu depăşeşte cifra trei. De fapt, naiba ştie cîte oi avea la număr? Că dacă s-ar găsi cineva să-mi înregistreze o zi întreagă fluctuaţiile vocii, parcă mă văd cum mă apuc să caut frenetic nişte cursuri de dicţie sau vreun “corector de voce”. Interesant, oare există aşa meserie? Corector de voce. Te duci la medic şi chiţcăieşti cît poţi tu de duios: Domn’ doctor. Tare vreu să-mi transformaţi vocea de cumatră isterică în voce gravă de doamnă respectabilă. Să fie cam aşa ca la … staţi să mă gîndesc ca la cine vreu… o! ca la Olga Ciolacu. Aşa cum vorbeşte ea la televiziune, prin interviuri. Că acasă cine ştie, poate se odihneşte femeia în soprano. Mai în scurt, (şi aici pui mâinile în şolduri), fără alto nu plec din cabinet.
Iaca aşa, azi am la ce mă gîndi toata ziulica.
