IP location
Scris de soacramica pe iunie 20, 2008
Recunosc din start că nu prea mă pricep în informatică şi încă mă înec în beznele internetului, dar… asta nu e o un obstacol serios pentru curiozitatea mea de damă. Mai ales că… statutul meu de blogheriţă în pampers, mă obligă. Deci, cum aud ceva nou, scîrţîie fotoliul de sub buci de trei ori, scot limba afară şi iau poziţia de atac. Adică îl consult pe Dl Google. Într-un cuvînt, mă descurc cum pot
Nu demult am auzit o expresie magică “IP Location” şi m-am aprins pe loc: opaaa! poate să-mi prindă bine la gospodărie. Iaaaan să vedeeeeeem! În 1min. şi 32 sec. am înteles că site-ul cu programul în cauză poate să-mi fie extrem de util în cazul în care îmi pierd memoria şi nu mai ştiu unde se gaseşte casa mea, cu butonaşul violet al procesorului (bună justificare, nu-i aşa?
).
Cînd deschideţi site-ul acesta, în căsuţa ce apare între ochi e deja afişată adresa IP-lui vostru. Rămâne doar să apăsaţi pe OK. Asta am făcut-o şi eu. Mare mi-a fost dezamăgirea cînd am văzut că eu, femeie cum se cade şi aproape inteligentă, trăiesc în lumea reală ca un boschetar, fără acoperiş deasupra capului. Conform IP-lui meu, iese că de cîţiva anişori “mă cantuiesc” pe o platformă (bănuiesc că tare puturoasă) între două linii de cale ferată.
Vestea bună: nu puteţi să mă găsiţi uşor.
Vestea proastă: îmi este obijduitor totuşi.

mirc3a spus
niq bun… numai tara si internet provider, si inca induce in eroare… cica eu’s din chinau si harta tot (ori asta arata sediul la Moldtelecom
)
Soacra mica spus
mirc3a, depinde de mai multe lucruri, eu insa m-am distrat bine:) Acum sunt sigura ca in ceva timp, nu tare lung, vor aparea programe mai performante decit acesta. Ma conving pe zi ce trece ca devine din ce in ce mai usor de identificat o persoana din spatele unui nick in lumea virtuala.
pamfil spus
Şi la mine e la fel, adică numai ţara şi providerul sînt corect. În rest, cică aş fi în aria Neamţ, oraşul “Ştefan cel Mare”.
Soacra mica spus
Orasul “Stefan cel Mare”? Interesant…:))) Suna maret.
Dar eu am mai descoperit ceva de ieri. Calculatorul meu isi schimba IP-ul ca chilotii. Am intrat ieri in site-ul de sus cu un IP (il tin minte), iar azi cu altul, cu totul diferit. De la acelasi caculator. Cineva stie ce e cu misterul acesta?
Mdea…totusi inca multe lucruri nu cunosc
pamfil spus
Probabil ai IP dinamic, adică eşti într-o reţea unde ai o identitate locală alocată, dar ieşi “afară” cu diferite IPuri, în funcţie de setările furnizorului de internet. Caută pe google IP routabil, dinamic etc. şi o să găseşti suficiente explicaţii. Nu mă pricep nici eu, ştiu doar că singurul dezavantaj în situaţia ta e faptul că nu poţi face ftp-server. Eu am avut IP dinamic o vreme, acum providerul meu mi-a băgat fix.
Soacra mi(titi)că spus
Merci pentru sfat, Pamfil. Am sa fac un “research” de cum voi gasi ceva timp doar pentru treaba asta
Daca gasesc ceva interesant am sa scriu un “mini-raport” de diletant ratacit
))))))
uMbrEaKk0) spus
ce descoperire
lol nnax!
Soacra mica spus
Da? Profesionistii se amuza?
In schimb datorita lui Pamfil am aflat ce inseamna IP routabil si inca mai multe chestiute pe care nu le stiam cu o luna in urma. Eeeeh viata e atit de interesanta
De unde sa gasesc timp pentru totul?
Valeriu Tihai spus
Daca ai IP dinamic cel mai probabil ca ISP tau este Moldtelecom
Pe harta arata sediu ISP-urilor si nu a clientului, si in general la capitolul asta la noi e bardac mare adica in moldova este internet numai in Chisinau Tiraspol si Bender, da Balti Cahul nui pentru ca Ip sunt legate de chisinau si nu de orase in parte, le este lene ISP-ului sa faca o catalogare, pentru ca peste 1-2 ani aceles Ip care a fost la Cahul poate fi la Balti si ei nu au nevoie de seturi de Ip pentru ficare oras in parte (ma rog e scump pentru ei) Asa ca targetare dupa regiune in MD degraba nu vedem
Soacra mica spus
Daaaa, mare pacat!!!:) Ca eu aveam de gind sa va identific pe toti dupa IP-uri si sa va trimit felicitari anonime pe la sarbatori
Glumesc
Paul Hodorogea spus
La mine arată greşit
ura
no one can find me