Dis-de-dimineaţă cerul iar s-a acoperit cu o pînză grea şi gri de nouri. Dar eu azi îs cu părul cîrceiat, pentru că ieri am umblat cu experimenturi, vedeţi voi? Seara, după lucru, m-am pornit spre casă prin ploaie, fără umbrelă, în schimb cu ochelari de soare pe nas. “Glamurnaya” pînă la absurd. Şi mi-o placut. Absurdul ista.
Pentru prima dată, la întrebările care-mi veneau în cap: da n-o să răcesc? da n-o să mă doară gîtul? da oare cum arăt eu cu ochelari de soare pe vremea asta? da oare…? eu aveam ca răspuns doar un şuierat uşurel, galant chiar. Şuieram ritmul melodiei care se vărsa în urechi prin firicelele albe de la player. “Le bonheur me va au teint”. Şi atît. Mai mult nici un gînd de prisos.
Aşa de bine m-o calmat ploaia de ieri, c-am adormit pe la 6 seara şi m-am trezit abia azi dimineaţă. Cu parul cîrceiat.
Acum mă doare capul şi vreu peşte prăjit. De preferinţă carasici. Să construiesc un munte de osişoare şi să mă gîndesc la sensul vieţii 
