Scriu această postare pentru cei care mi-au scris deja şi pentru cei care încă n-au reuşit să-mi trimită mesaje cu micro-reproşuri pentru limbajul meu degajat, mai ales în comentarii 
Oameni buni, eu am destule studii superioare (mă scuzaţi că mă laud, nu e locul, ştiu) ca să pot să mă prefac proastă sau desteaptă atunci cînd trebuie. Credeţi-mă că în viaţa reală, respect protocolul în lume şi am grijă CE şi mai ales CUM spun. Toată viaţa n-am făcut altceva “mai inteligent” decît să spun ceea ce vor alţii să audă de la mine. Impecabil. Pentru asta chiar am făcut şi artă oratorică.
Acum întrebarea e urmatoarea: “de ce trebuie să mă prefac la mine în blog?” Chiar dacă acesta este deschis publicului. Aici, pe blog eu ma simt ca la mine la bucatarie între “podrujte” cu o halbă de bere în faţă. De ce trebuie sa-mi dau aere de “aristocrată virtuală” care leaşină la auzul cuvintelor futai, bleadi, pizdeţ ? Cui o sa fie mai comod în cazul acesta? Cititorilor cu cravată? Păi eu nu scriu numai pentru ei, scuzaţi-mă dacă vă dezamăgesc. Eu scriu pentru cei care gîndesc ca mine, care se regăsesc într-o situaţie sau alta şi răsufla uşurat cînd descoperă că … de fapt asta credeau şi ei, dar nu prea aveau curajul să recunoască, nici lor înşişi în faţa oglinzii.
Nu ştiu cum e pentru alţii dar pentru mine, cea mai mare satisfacţie într-o conversaţie e atunci cînd descopăr: “mamă dragă, d-apoi omul acesta îmi citeşte gîndurile, zaraza! Păi eu înseamnă că nu sunt o oiţă neagră aşa cum credeam ani la rînd. Suntem cel puţin două oi negre pe lumea asta! Uuuuf!” Şi nu are importanţă dacă omul mă citeşte din birou luxos sau dintr-un centru de conectare gratuită pentru studenţi. Nu are importanţă dacă ecranul monitorului îi este plat sau e ca un mini-frigider sovietic.
Eu consider că dacă te-ai pornit la drum cu un blog, FII TU INSUŢI, descarcă-te de emoţii unde e cazul, chiar şi cu înjurături. Eu una ma tem de oamenii care nu înjură niciodată 
Aici nu suntem pe un site de ştiri cu un registru serios, e doar un blog personal. Şi nu atît contează faptul CE vrei să scrii, cît libertatea de a scrie CUM vrei. Pentru că eu sunt aşa şi nu am intenţia să-mi construiesc o icoană de sfîntă cu aura imaculată în jurul capului, numai ca să-mi adun cît mai mulţi cititori corecţi.
Eu nu-s aşa, oameni buni (o spun cu mezzo voce). Eu sunt rea şi nu-s deloc o femeie cuminte. În schimb am de gînd să profit din plin de libertatea expresiei pe care mi-o oferă generos blogul. Dacă ştiu că am 50 cititori fideli, voi fi foarte bucuroasă. Dacă descopăr că am doar cinci, refuz să mă sinucid.
Aşa cum eu am libertatea de a scrie CUM vreu pe blog, aşa şi voi sunteţi liberi să căutaţi cruciuliţa roşie din dreapta ecranului şi să faceţi click pe ea, dacă nu vă place cum scriu. Asta se numeşte democraţie virtuală
Aici închei răvaşul meu drăcos şi vă pup pe toti “în bot”. 
P.S. Nu uit să vă mulţumesc mult şi pentru aprecierile pe care mi le-aţi dat şi care contează pentru mine.
