BB, Blogosfera Babelor :)

Staţi oleacă să-mi suflu mucii în băsmăluţă, să-mi iau pastilele de dureri de şele, să-mi hrănesc motanii şi ma apuc de scris în bloooooog

Ce, nu cumva nu aveţi răbdare? Poate că în Moldova lumea n-are răbdare, căci blogosfera locală e în mîinile tineretului vecinic în mişcare (şi cu atît mai bine ) dar dacă m-aş fi aflat acum în Australiaaaaaaaaa, apoi aş fi avut deja 192.000 vizite. Slabo?

Tak, asta o fost un fel de introducere pentru înmormîntare.

Trecem nemijlocit la subiect.

Recunoaşteţi că primul gînd cînd aţi văzut Jurnalul meu red-hot-and-spicy (aaaah, lăsaţi-mă să vizez) a fost: Afigheti, deam şi soacrele îşi fac bloguri?

D’ap’ ce-aţi crezut voi? Că net-ul e numai pentru domnişoare de la 16 ani în sus? Nifigaaaa, da cu ce să mă ocup eu, dacă nu mai am 16 anişori? Sa împletesc şi să vorbesc cu motanii? La prăşit? Ptiu, perverşilor! Deam mai bine e să scriu poveşti pentru gerontofili (asta pentru cei care mai continuă cu insistenţă sa-l caute sex cu soacra pe dracu în google).

Apoi iaca, în postarea asta “à l’improviste”, vreau să vă anunţ cu tristeţe că pe 12.07.08 s-a stins din viaţă cea mai bătrănă blogheriţă, de 108 ani. În blogosfera babelor s-a stins o stea. Vărs acum două lacrimi de solidaritate şi promit solemn să continui cauza cu mîndrie pînă la….cîţi ani? Naiba ştie!

Dacă ştiţi oleacă de franceză, găsiţi mai multă info aici.

Filozofi născuți din iubiri apuse

 «Iubirea e un razboi în care poți fi rănit sau chiar ucis. În lupta asta continuă, filozofia devine o armă secretă… » A.D.

Clipa în care te trezești brutal dintr-o iubire și cazi în abisurile infernale ale ridicolului, e cea mai insuportabilă. Insuportabilă din două motive. Primo, coborîrea nu prevede un ascensor și deci aterizarea e ultra-dureroasă. Secundo, nici chiar durerea  de la căderea liberă nu poate fi comparată cu suferințele de a parea ridicol în proprii tăi ochi. Pentru că, oare cum mai poți să te simți atunci cînd ani de zile crezi că iubirea ta are temelie de piatră, iar cu o clipă în urmă descoperi cu ochi de idiot credul că tot ce ai mai sfînt se îneacă într-o mlaștină puturoasă?

Mlaștina înghite orice temelie. Orice. Atunci cînd în iubire unul nu mai are nevoie de celălalt. Dacă ești celălalt, atunci te simți de parcă ai fi întîrziat la propriile tale funeralii. Căci lumea te-a bocit demult, dar tu nu auzeai nimic, tu mai trăiai cu speranța și dragostea. Tu mai trăiai încă.

În clipa în care ajungi să-ți pui hainele negre, hotărăști să-ți tragi și perdele negre la fereastră. Schimbi vara pe toamnă tîrzie și te pregătești să intri în hibernare. În rarele clipe cînd mai ieși în lume, îți iei neapărat pardesiul, pălăria și umbrela. Și nu-ți este pasă de canicula de afară și nici de privirile compătimitoare sau nedumerite. La tine în suflet plouă, scapară, tună și tu tremuri de frig. Tu nu mai aparții acestei lumi. Tu cauți un punct de sprijin, tu cauți disperat sensul existenței tale. Fără iubire.

Cînd se termină ploile și ești gata de hibernare, te îndrepți fără ca să-ti dai seama spre templul înțelepciunii. Rămîi acolo săptămîini și luni întregi, hotărăști să-ți amîi pe un timp hibernarea, pentru că nu mai vrei să părăsești compania lui Fontenelle, Schopenhauer, Nietzsche și La Rochefoucauld. Simți că spiritul tău se cicatrizează mai bine cu balzamul din ironie, realism și cinism inoxydabil.

Vor trece luni sau chiar ani de zile, înainte de a  lăsa primavara să-ți dezmorțească sufletul și trupul. Atunci, pentru prima dată vei ieși în lume fără pardesiu, pălărie și umbrelă. În schimb vei purta un scut invizibil anti-amor și … amoral. Scutul și arma ta secretă contra tentațiilor unui nou «război» al iubirii.